Treceți la conținutul principal

Etichetarea la interviu


   Imi amintesc fiecare amanunt, de parca s-ar fi intamplat ieri, desi, au trecut 11 ani de atunci; iesita de pe bancile facultatii si "trecuta" prin trei job-uri decente, dar nu multumitoare, incat sa-mi doresc sa fac asta intreaga viata, imi tot petreceam timpul liber dand interviuri, fiind intr-o continua cautare a locului de munca ideal: un job care sa-mi vina manusa.
   Intr-o zi am fost anuntata telefonic sa ma prezint, daca doresc, la interviu, la o fabrica de incaltaminte; aveau liber un post mult ravnit de mine: responsabil magazin online. Detineam cunostintele necesare, prin prisma sectiei urmate in cadrul facultatii (de profil, desigur) si a experientei profesionale acumulate de-a lungul timpului (am lucrat cu publicul si in timpul facultatii, iar notiunile legate de gestiune si operarea pe calculator nu mai aveau taine) timpul era scurt...in doua ore trebuia sa ma imbrac, sa imi pregatesc un mic discurs si sa strabat orasul, pentru a ajunge la fabrica. 
- Nu intra in panica! imi zic.
- E job-ul de care spuneai tu? ma intreaba sora.
- Da! raspund prompt, bucuroasa. E ca si al meu! Sa-mi tii pumnii, totusi!
   M-a imbratisat, mi-a urat succes, apoi a plecat la serviciu; in drum spre usa a tinut sa precizeze ca tinuta pentru interviu e pe umeras, in dulap, insa e necesar sa calc pantalonii (ea stransese hainele de pe sarma). La fiecare interviu ma imbracam cu pantaloni negri (singura pereche, achizitionata special pentru examene si interviuri), camasa uni (alba, gri sau grena) si sacou; clasic...mereu aceeasi tinuta.
   Am pus repede fierul in priza, iar dupa cateva minute am inceput sau incercat sa calc perechea de pantaloni; stupoare: la prima atingere, fierul s-a lipit de material, dandu-i luciu. Am incercat sa dreg situatia, am umezit portiunea, am dat iar cu fierul, insa fara succes; materialul fusese distrus de talpa mult prea incinsa (de asta acum folosesc statie de calcat...statiile au fost inventate pentru cei ca mine, clar). Neavand alta optiune vestimentara, m-am imbracat repede cu pantalonii negri, camasa grena si sacoul cu croi interesant (rotunjit in partea de jos, cu buzunare false, distribuite oblic), m-am incaltat cu ghetele cu toc patrat (nu suportam tocurile inalte, iar de talpa joasa nici vorba, eu fiind scunda), mi-am aranjat putin parul si am plecat increzatoare catre locatie.    Ajunsa acolo, mi-am amintit de pozna de acasa; fiind nevoita sa astept 15 minute pe scaun, mi-a sarit in ochi forma fierului de calcat de pe piciorul drept. Cred ca m-am inrosit si inverzit in acelasi timp, jenata de situatie; am inceput sa ma foiesc, sa imi fixez cumva piciorul stang peste cel drept astfel incat sa nu se observe, in partea de jos, "pata". 
   In acele momente mi-as fi dorit sa fug ori...mi-ar fi placut sa ma fi imbracat intr-o rochie eleganta, simpla, renuntand definitiv la echipa pantaloni-camasa-sacou; iar in picioare mi-ar fi placut sa am o pereche de cizme inalte, in detrimentul ghetelor mele "prafuite" de vreme, mult prea zgomotoase. Lasandu-ma prada imaginatiei, am facut abstractie de realitatea vestimentara si m-am comportat firesc la interviu; zic eu ca totul a decurs bine, pana in momentul in care m-am ridicat sa dau mana cu domnul ce ma intervieva si care imi spunea ca urmeaza sa fiu contactata, pentru un al doilea interviu. Ei bine, inevitabilul s-a produs...privirea i-a alunecat in jos, exact pe talpa fierului de calcat...am inghetat...si timpul s-a oprit; dupa cateva secunde, interlocutorul mi-a zambit scurt, usor fortat. 
   Nu...telefonul nu a mai sunat...nu de la acea firma si nu pentru acel job... Am invatat, insa, ca oamenii pun etichete si pe buna dreptate, uneori; am invatat ca invelisul unui miez bun e necesar sa fie impecabil si de atunci incerc sa tin cont de acest aspect.
- Si nu te-a sunat? Serios? m-a intrebat sora, contrariata, oarecum.
- E normal...(i-am raspuns, atunci, trista)
   Dupa atatia ani imi pun intrebarea: daca m-as fi prezentat altfel la acel interviu, oare situatia nu ar fi fost diferita? Daca as fi purtat rochie, cizme si un pardesiu elegant...daca...

Articol scris pentru SuperBlog 2017!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Coltul de respiro

     Daca ar fi sa fac un clasament al etapelor vietii, ar fi simplu: pe primul loc s-ar situa perioada in care suntem toti 4 acasa ( plus catelusul, care, iata, a "crescut" si "educat" 2 copii in aceasta familie vesela, avand grija sa ne atentioneze cand ceva nu era in ordine si sa suporte, cu rabdare infinita, chinurile...pardon, joaca celor mici - ehe, cate clamite a avut agatate in par, cate hainute a trebuit sa suporte pe ea si cate plusuri a trebuit sa care prin casa, prinse de ham; desigur, alte momente delicioase ar fi acelea in care copiii impart mancarea, frateste, cu catelusul) - perioada pe care inca o traim cu mare bucurie si recunostinta...    Am meditat mult, de un an incoace...ador serile in familie , cand ne adunam in jurul mesei, la cina, si povestim ce am facut, fiecare, peste zi sau cand organizam cinema acasa cu toate "ingredientele" necesare ( bilete, popcorn, nachos, sosuri, sucuri/ apa, sasait in sala) ori zilele lungi cand luam joc

Rasfatul tenului meu

   Buna dimineata, viata! Buna dimineata, soare! Buna dimineata, ten fericit!    Pana de curand, ma luptam cu urmatoarea situatie, incercand sa gasesc o solutie multumitoare: tenul meu, in perioada rece si in momentele de trecere brusca de la o temperatura la alta, suferea (si acum sufera, dar detaliez imediat ce am descoperit) foarte mult (vizibil si ingrijorator, atat pentru mine, cat si pentru cei din jur - prietenii imi stiau problema, insa ceilalti imi atrageau atentia ca e necesar sa o rezolv, nestiind ca lupta mea e zilnica), prezentand zone uscate (cruste, de cele mai multe ori) si roseata.     Ani intregi am incercat foarte multe creme, dintre cele mai renumite si mai scumpe, crezand ca sunt si bune; la recomandarea unui medic dermatolog, m-am oprit la una singura: Ivatherm pentru ten sensibil, uscat; ce pot spune este ca o foloseam de doua, trei ori pe zi, iar rezultatul era multumitor (peste noapte, insa, tenul se deshidrata si dimineata o incepeam trista, insistand, c

Joaca de-a decoratul

      Casuta inca nu e gata, e departe de a fi, dar caldura ei si optimismul nostru cantaresc greu si ne dau putere pentru a face pas cu pas catre indeplinirea fiecarei dorinte. Adunam idei, visuri, feedback de la prieteni, proiecte aplicabile, in agenda noastra prafuita ( renumita agenda, deschisa acum un an si jumatate, in plina pandemie, cand am inceput munca in curte, apoi casa...agenda in care sunt notate fel si fel de liste de materiale de constructii, articole de gradina, sute de calcule si recalculari - in functie de fluctuatia preturilor).     In momentul in care pasim spre infaptuirea unei noi etape, rasfoim, cu rabdare, agenda pentru a vedea notitele si pentru a le completa si cantari - a stabili gradul de aplicabilitate. De curand, am avut placerea de a afla si testa o chestie super draguta si utila: amenajarea, online, a unei incaperi. Cei care ma citesc, constant, stiu ca sunt fascinata de tot ce inseamna online, ca ador programelele ce-ti pot citi si indeplini gandurile